Plastic

Tipuri de plastic, descriere si denumiri
Bucovina Verde Reciclează următoarele materiale plastice:

Sticle plastic PET
Recipiente PET
PET (PETE) – Polietilena tereftalata
Este un plastic ușor, rezistent la coroziune și foarte bun pentru reciclare. În funcție de proces, PET-ul poate fi transformat în fibre sintetice sau folii. Aici intră flacoanele și bidoanele incolore sau colorate, pentru apă, sucuri, bere, băuturi alcoolice, ulei alimentar, flacoane alimentare, borcane de plastic etc. PET-urile sunt depozitate în același container cu celelalte tipuri de plastic.

 

 

 

 

HDPE - Recipiente din polietilena de inalta densitate
Recipiente HDPE

HDPE – Polietilenă de înaltă densitate.
Polietilena de înalta densitate este un material ușor de reciclat și din ea sunt confecționate recipiente pentru ambalaje alimentare sau nealimentare, foliile groase, sacii, cutiile pentru alimente, flacoanele pentru șampon sau alte produse cosmetice, recipientele sau ambalajele inălbitorului de rufe, bidoanele pentru detergenți de rufe, de vase, lăditețele pentru fructe, legume, butoaiele, bidoanele de orice mărime, tubulatura pentru apa etc… Pungile și foliile din plastic sunt fabricate din acest tip de plastic și alteori din LPDE (polietilentă de joasă densitate).

Flacoanele pentru uleiuri minerale (cum ar fi cel de motor) nu se pun în recipientele pentru colectarea plasticului decât dacă sunt foarte bine curățate și degresate. Flacoanele sunt confectionate din HDPE și pot conține urme de ulei mineral, de aceea trebuie curățate foarte bine înainte de depozitare în containere. Plasticul obținut prin reciclarea pungilor, este folosit și în combinație cu fibrele de celuloză pentru fabricarea lemului compozit (lemn plastifiat).

 

Recipiente plastic pvc
Recipiente PVC

PVC – Clorura de polivinil (Produs dovedit periculos)
Din PVC sunt confecționate profilele de ferestre termopan, foliile, tubulaturile pentru apă, izolațiile de cabluri electrice, mobilierul ușor, jucariile etc.

PVC-ul este rezistent în timp, este ieftin și ușor de manevrat, dar este o amenințare mare pentru mediul înconjurator și pentru oameni. Produsele din PVC, deși necesită lucru mai delicat, se plasează în containerele pentru plastic, împreună cu celelalte materiale.

 

 

Recipiente LDPE
Recipiente LDPE

LDPE – Polietilena de joasa densitate.
Polietilena de joasă densitate este utilizată în special pentru diferite ambalaje, sacoșe și pungi, pungi folosite pentru ambalarea alimentelor, flacoane comprimate (pentru produse alimentare), caserole, tăvi pentru alimente etc.

Ca element de referință, trebuie de menționat că diferența între LDPE și HDPE poate fi observată la atingere. Pungile realizate din LDPE nu foșnesc, spre deosebire de pungile fabricate din polietilenă de înaltă densitate (HDPE), care foșnesc la atingere. Atât LDPE-ul cât și HDPE-ul vin depozitate în același container cu celelalte materiale plastice.

 

 

Placi Polipropilena PP
Plăci de prolipropilenă

PP – Polipropilena.
Din polipropilenă sunt realizate dopurile pentru flacoane, cutiile pentru produse alimentare, navetele pentru sticle, gălețile folosite în gospodarie, ligheanele, tubulatura pentru apa etc..

Polipropilena se degradeaza prin expunere directa la lumina soarelui, (raze UV).

 

 

 

Ambalaje Polistiren PS
Ambalaje Polistiren

PS – Polistiren.
Polistirenul este unul dinte cele mai folosite plasticuri. Poate fi expandat, extrudat sau spuma.
O gama larga de utilizare: ambalaje pentru alimente, pahare, caserole pentru alimente, izolator termic. Polistirenul este greu de reciclat, are o valoare scăzuta și nu este acceptat in majoritatea centrelor de reciclare, dar la Bucovina Verde le putem recicla și pe acestea.

Derivate ale polistirenului: OPS (oriented polystyrene), HIPS (high impact polystyrene), XPS (extruded polystyrene) EPS (expanded polystyrene).

 

Altele (Policarbonat, ABS). Acestea sunt cele mai periculos tip de plastic!
Aici intră orice alt tip de plastic care nu a fost menționat mai sus. Acestea poate fi un amestec de orice fel; toate cele de mai sus sau un material plastic care nu este ușor reciclabil. Acesta este de evitat daca este posibil dar dacă aveți astfel de produse, ele se depozitează în același container ca și celelalte plasticuri.
Utilizare: o larga paleta de produse, de la CD-uri, DVD-uri pana la echipament de laborator, industria auto, carcase pentru produsele electronice si electrocasnice.

 

 

 

O categorie specială, aparte față de produsele mai sus, sunt cutiile TETRAPAK, de lapte, suc, sau alte lichide ambalate. Deși sunt confecționate 70% din carton, ele pot fi depozitate în containerul sau sacii pentru plastic și metal. Acestea conțin, pe langă carton, mai multe straturi de polietilenă și aluminiu, iar recuperarea materialelor necesita trecerea cutiilor printr-un proces de reciclare complex.

 

Articole create 5

Lasă un răspuns

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.

Înapoi sus